În perioada recentă, Banca Mondială a efectuat o serie de studii menite să schițeze o viziune de dezvoltare regională durabilă și favorabilă incluziunii pentru România. Aceste analize au fost realizate în cadrul proiectului de asistență tehnică „Programul de Dezvoltare Regională a României”, derulat la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Unul dintre aceste studii se concentrează pe creșterea economică a României, iar principalele concluzii au fost ilustrate în patru videoclipuri, care au ca scop informarea publicului larg despre oportunitățile de dezvoltare economică a țării noastre.

Creșterea economică: Fiecare român contribuie la dezvoltarea economică a țării, iar pentru o dezvoltare eficientă populația are nevoie de instituții bune, acces la oportunități și o bună calitate a vieții.
Orașe competitive: Principalul motor al dezvoltării economice îl reprezintă orașele competitive. Densitatea populației și proximitatea față de piețele de desfacere dinamice, alături de mobilitatea capitalului, bunurilor, serviciilor și a forței de muncă, contribuie semnificativ la creșterea economică.
Forțele pieței: Economiile de scară reprezintă cheia către o dezvoltare economică de succes, prin cercul virtuos pe care îl creează. Marile aglomerări urbane și migrația sunt factori importanți pentru dezvoltare, iar una dintre prioritățile majore ale României este dezvoltarea infrastructurii de conectare pe plan intern și extern, și în special la Uniunea Europeană.
Integrarea comunităților marginalizate: Dezvoltarea economică este esențială pentru toți oamenii care fac parte din sistemul economic și social al unei țări. Creșterea apare atunci când oamenii au acces la oportunități și reușesc să își atingă potențialul. Integrarea comunităților marginalizate înseamnă bunăstare pentru întreaga societate românească.
Dezvoltarea României presupune, așadar, existența unor orașe dinamice și competitive, și sprijinirea acestora în competiția globală. Beneficiile orașelor competitive și ale fiecărui individ în parte se vor revărsa asupra întregii economii, iar România va deveni, astfel, cu adevărat competitivă.